Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, modificarea Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Una din principalele modificări este menținerea pentru întreg semestrul I al acestui an a valorilor punctelor per capita și pe serviciu din asistența medicală primară și ambulatorie de specialitate care au fost valabile în semestrul al II-lea al anului 2023, așa cum s-a convenit în cursul negocierilor și consultărilor dintre CNAS și reprezentanții organizațiilor reprezentative.
Nevoia de medici de familie în sistem este în acest moment acută. În peste 400 de localități din mediul rural nu există medic. În momentul de față, în contract cu CNAS sunt în jur de 9700 de medici de familie.
Un număr de 3831 de medici de familie vor realiza testări rapide pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 pacienților care prezintă simptome specifice acestei boli, conform listei publicate duminică de Ministerul Sănătății. În București, sunt peste 200 de medici de familie care au încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate pentru testarea pacienților.
Este criză de medici de familie în România. Peste 700 de localități din țară nu au un asemenea cabinet medical. Sunt zone întregi în care doctorii, care ar trebui să asigure primul contact cu pacienții, lipsesc cu desăvârșire. Și nu puține sunt localitățile unde medicii de familie au trecut deja, demult, de vârsta pensionării, dar au rămas în câmpul muncii pentru că nu are cine să îi înlocuiască, iar pensiile sunt mici.
Un maraton de vaccinare începe, marți, în centre ale Ministerului Apărării din București, Brașov, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara, unde oamenii se pot prezenta fără programare, pentru a li se administra vaccin anti-COVID. Această campanie se desfășoară 24/24 de ore, până în 11 mai. Totodată, marți începe vaccinarea în cabinetele a peste 3.000 de medici de familie, care și-a arătat disponibilitatea de a administra serul Johnson & Johnson persoanelor care doresc.
Medicii de familie admit că unii dintre ei au refuzat să își programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă "utilizarea celorlalte 6 modalități de programare" la vaccinarea împotriva COVID-19, nu prin medicul de familie, motivând că celelalte modalități de programare ar fi "mai rapide". "Rolul medicului de familie este să îngrijească din punct de vedere medical pacienții
Guvern a stabilit, vineri, acordarea unor sume de bani personalului care participă la vaccinare, urmând ca medicii să fie plătiți cu 90 de lei pe oră, asistenții medicali cu 45 de lei pe oră, iar registratorii cu 20 de lei pe oră, sume brute. De asemenea, vor fi plătiți și medicii de familie, în funcție de numărul pacienților pe care îi vor programa pentru vaccinare. Costurile estimate inițial atât pentru 6 luni de plată, cât și pentru funcționarea centrelor de vacinare însumează peste 1,5 miliarde lei.
Ministrul Sănătății anunță că va fi reanalizată situația asimptomaticilor, care aglomerează unitățile de primiri urgențe: Vor fi evaluați la domiciliu și programați pentru investigații/, iar monitorizarea va fi în responsabilitatea medicilor de familie. Simptomaticii cu comorbidități vor fi internați în continuare.
Medicii de familie, farmaciile, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize sau imagistică medicală ar putea primi lunar, de la bugetul de stat, câte 5.000 lei pentru fiecare tură de activitate în scopul achiziționării echipamentelor și materialelor de protecție necesare față de coronavirus.
Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, acordat personalului medical implicat direct transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, va fi acordat și tuturor medicilor de familie, inclusiv personalului medical, medico-sanitar și auxiliar sanitar din cabinetele acestora, a decis miercuri Parlamentul. Vor mai primi stimulentul personalul din laboratoare, farmacii, cabinete stomatologice care au avut în evidență sau sub tratament pacienți suspecți sau confirmați cu COVID-19, ori dacă personul respectiv a fost confirmat cu COVID-19 în urma activității desfășurate.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, conform unui proiect de lege promulgat marți de președintele Iohannis. Impactul la bugetele veniturilor locale ar fi de aproximativ 14,5 milioane lei, conform unor calcule de la data inițierii proiectului.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, conform unui proiect adoptat prin vot final Parlament, în contextul pandemiei de coronavirus. Impactul la bugetele veniturilor locale ar fi de aproximativ 14,5 milioane lei, conform unor calcule de la data inițierii proiectului.
Stimulentul de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună, acordat personalului medical implicat direct transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, va fi acordat și tuturor medicilor de familie.
Medicii de familie, farmaciile, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize sau imagistică medicală ar putea primi lunar, de la bugetul de stat, câte 5.000 lei pentru fiecare tură de activitate în scopul achiziționării echipamentelor și materialelor de protecție necesare față de coronavirus.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a deschis o anchetă după ce o organizație patronală județeană a medicilor de familie a făcut o plângere penală împotriva Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe motiv că ar fi refuzat validarea consultațiilor medicale realizate fără cardul de sănătate, deși conform prevederilor în vigoare procedura nu mai este obligatorie.
Peste 300 de comune nu au niciun medic de familie, iar 1.414 localități (comune și orașe) au un număr insuficient, potrivit unei Hărți a accesului cetățenilor români la serviciile de asistență medicală primară oferite de cabinetele de medicina familiei, realizată de doctorul Cătălin Petrencic de la Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.
Deficitul de medici de familie era de 700 în 2018, a declarat, vineri, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, care a precizat că și anul trecut și în acest an a crescut numărul de locuri la rezidențiat.
Guvernul pregătește o schemă de minimis prin care să acorde ajutoare nerambursabile de până la 100% din cheltuielile eligibile și de până la maximum 500.000 euro/ proiect pentru construcția/reabilitarea și/sau înființarea, amenajarea și dotarea de rezidențe pentru persoanele vârstnice, cu servicii de 4 stele. O altă schemă de minimis pregătită de Excutiv are în vedere acordarea de granturi, până la maximum 200.000 euro, pentru cheltuielile ce vizează atingerea obiectivului de asigurare în fiecare localitate, îndeosebi rurală, a cel puțin unei ambulanțe dotate corespunzător.
Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a inițiat un demers de recrutare pentru a angaja, în următorii câțiva ani, câteva mii de medici specialiști în Medicină de familie din Europa.
Ministerul Finanțelor negociază cu Banca Mondială un împrumut de 800 de milioane de euro pentru plata serviciilor suplimentare efectuate de către medicii de familie către populație, dar și pentru medicina comunitară, a transmis, vineri, Ministerul Sănătății.
Guvernul se opune proiectului de lege inițiat de opoziție, care propune scutirea cabinetelor medicale de familie de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri. Argumentul opoziției este că în noul Cod Fiscal sunt scutite de impozit ”clădirile unităților sanitare publice”, sintagma care, în practică, nu include și cabinetele de medicină de familie. Guvernul arată însă că ar fi o măsură discriminatorie față de alte tipuri de cabinte și ar diminua veniturile bugetelor locale cu 14,5 milioane lei.
Cabinetele medicale de familie vor fi scutite de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri, dacă un proiect inițiat în acest sens de opoziție va fi adoptat în Parlament. Argumentul este că în noul Cod Fiscal sunt scutite de impozit ”clădirile unităților sanitare publice”, sintagma care, în practică, nu include și cabinetele de medicină de familie.
Contractul-cadru pentru 2018 aduce o serie de noutăți, printre care faptul că medicii de familie vor putea cere analize pentru depistarea hepatitei B și C pentru toate categoriile de asigurați și pot face spirometrie pentru monitorizarea astmului bronșic. De asemenea, finanțarea serviciilor medicale va fi diferită, crescând valoarea punctului pe serviciu sau per capita. Propunerile au fost postate pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), fiind în dezbatere publică.
Peste 88% dintre medicii de familie au semnat actele adiționale de prelungire a contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate și a fost începută procedura de semnare a contractelor cu durată determinată, spun reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
CNAS anunță că perioada de semnare a contractelor cu furnizorii de servicii medicale s-a terminat, iar cei care nu au încheiat astfel de contracte vor avea contracte pe durată determinată, valabile până la 31 martie. De asemenea, după ce medicii de familie au refuzat să semneze rețete și trimiteri în semn de protest față de subfinanțarea și birocrația din sitem, CNAS prezintă și o listă de afecțiuni pentru care nu este necesar un bilet de trimitere pentru a avea acces la un medic specialist.